Maria DorobantuSălu'mâna!

O sa postez si eu aici textul de la blog-ul mazarichilor.

David, o sa vezi ca dupa operatie o sa fie mai bine, sunt multi oameni cu suflet care vor da o mana de ajutor mamei tale.

”

Raul și David, băiețeii gemeni ai Mihaelei, sunt doi copii minunați. Acum au doi anișori și jumătate, se joacă, râd, se comportă ca doi copii absolut normali și se iubesc enorm unul pe celălalt. Nimeni nu știe că, în spatele acestei vieți aparent normale, David este bolnav și are nevoie de o serie de intervenții chirurgicale pentru care părinții săi nu găsesc resursele financiare ca să-l poată vindeca.

Raul și David s-au născut la 8 aprilie 2008, în urma unei operații cezariene efectuată de urgență, în ultimele săptămâni de sarcină între cei doi feți apărând sindromul transfuzor-transfuzat (o afecțiune ce apare în sarcinile gemelare univiteline, prin care unul din feți ”fură” sângele necesar dezvoltării celuilalt, acesta din urmă oprindu-se din dezvoltare și survenind chiar decesul său). La naștere, Raul a cântărit 2800 gr, fiind un copil perfect sănătos, în timp ce David s-a născut cu doar 1200 gr, fiind necesare 6 săptămâni de spitalizare pentru monitorizarea dezvoltării și evoluției sale, în secția de prematuri.

A trecut acest hop și, timp de un an, am crezut că Mihaela este fericita mămică a doi băieței sănătoși și frumoși, controalele periodice ale lui David aducând mereu vești îmbucurătoare vis-a-vis de dezvoltarea sa. Mihaela nu a spus nimănui, nici măcar nouă – prietenelor sale – că David fusese diagnosticat, după naștere, cu Hipospadias penoscrotal de gr. III. Am aflat acest lucru doar după un an, timp în care David a fost consultat de mai mulți chirurgi pediatri din Timișoara și i-a făcut o mulțime de analize, Mihaela documentându-se despre tot ce presupune această afecțiune și încercând să rezolve cu discreție problema medicală a băiețelului ei.

Hipospadias este o afecțiune a organelor sexuale externe masculine, constând într-o deschidere anormală a uretrei (orificiului de urinare fiind localizat fie la baza penisului sau chiar pe perineu, fie de-a lungul glandului). În funcție de gravitatea sa (gradul IV fiind cel mai sever), hipospadias se tratează printr-o serie de mai multe intervenții chirurgicale, care urmăresc în primul rând reconstrucția uretrei și prelungirea  canalului urinar până în vârful penisului, asigurarea funcționalității acestui canal, iar ulterior reparația plastică a zonei operate. Netratată, hipospadias duce la infertilitate și incapacitatea de a avea viață sexuală, infecții severe ale tractului urinar, la dureri datorate curburii și dezvoltării nefirești a penisului (uretra fiind prea scurtă), precum și la incapacitatea de a urina ”normal” (din picioare). Vârsta optimă pentru operarea hipospadiasului este cuprinsă între 6 luni si 12 luni, atât din punct de vedere al dezvoltării organelor genitale, cât și pentru faptul că băiețelul nu conștientizează intervenția chirurgicală și trauma recuperărilor post-operatorii.

David are acum doi ani și jumătate, își vede frățiorul urinând normal și întreabă el de ce nu poate face asta… Îl așteaptă, în curând, grădinița, cu ceilalți copii pe care îi va vedea făcând lucrurile altfel decât le poate face el și fiind văzut, la rândul lui, de ceilalți copii…

Operațiile de hipospadias realizate în spitalele de copii din România, de către cei câțiva medici români care practică această intervenție, au o rată de eșec de peste 50%. Copiii sunt chinuiți de-a lungul mai multor intervenții (minim 5-6), majoritatea fiind repetări succesive ale unei prime operații nereușite, pentru ceea ce – în străinătate – se realizează în două, maxim trei intervenții de către specialiști. Chiar și așa, după șirul nenumărat de operații, mare parte din copii rămân cu problema medicală nerezolvată, în cele din urmă părinții fiind nevoiți să apeleze la clinici din străinătate, nu numai pentru a-și vindeca copiii, cât și pentru a ”repara” ceea ce medicii români mai mult au stricat. În clinicile din Europa, o intervenție de acest fel ajunge până la 15.000 euro.

În urma experienței mai multor părinți, Mihaela a aflat de reușita operațiilor de acest fel ale unui specialist de renume, Dr. Ahmed Hadidi, care efectuează acest tip de intervenție chirurgicală, periodic, în mai multe țări europene. Cele două sesiuni anuale de operații efectuate în România s-au derulat, până anul acesta, la Spitalul de copii din Zalău, unde Dr. Ahmed Hadidi era secondat de Dr. Toth Istvan, Șeful Secției de chirurgie. Din păcate, în iarna anului trecut, Dr. Toth a decedat în urma unei pneumonii, programările pentru operațiile de anul acesta fiind anulate. Până în prezent, niciun alt medic din România nu s-a arătat interesat să colaboreze cu Dr. Ahmed Hadidi, pentru continuarea acestor intervenții în România.

În urma unei prime consultații efectuate anul trecut la Dr. Hadidi, Mihaela a primit două vești: cea bună a fost că afecțiunea lui David  - deși severă (orificiul urinar al lui David fiind localizat la intersectia dintre gland si testicole, medicii români arătându-se rezervați în ceea ce privește reușita operațiilor) – poate fi teoretic vindecată în decursul a două intervenții chirurgicale. Vestea proastă a fost că tariful celor două intervenții a fost stabilit la suma de 6000 euro.

Întrucât Dr. Habibi a anunțat oficial că nu va mai opera pe teritorul României,  în acest moment singura speranță a Mihaelei este programarea lui David pentru luna noiembrie la Spitalul de copii din Szeged – unde s-au făcut demersuri pentru a se opera, într-o sesiune specială, mai mulți copii din România aflați încă pe listele de așteptare. Însă, pentru intervenția de la Szeged, la tariful celor două operații se adaugă costurile de spitalizare, însumând 1500 euro în plus…

Părinții lui David au încercat să adune suma necesară prin propriile lor puteri. Nu au reușit, din păcate, să pună deoparte acești bani, ratând – din această cauză – ultimele două sesiuni de operații derulate la Zalău, anul trecut… Acum mai au la dispoziție doar două săptămâni pentru a achita intervenția de la Szeged, sau să o rateze și pe aceasta, îndepărtându-se și mai mult de posibilitatea de a-și  putea opera băiețelul.

Mihaela știe și mulțumește lui Dumnezeu că David nu se zbate între viață și moarte – asemeni altor copii – însă e mamă și își dorește cu disperare să-și vindece copilul fără a-l chinui cu operații nereușite, să-l poată duce la grădiniță, să fie un copil normal și, atunci când va fi mare, să știe că poate fi un adult normal, că-și poate întemeia o familie și poate avea proprii săi copii…

David și mama lui speră, iar eu alături de ei, într-un mic miracol financiar. Mai au două săptămâni la dispoziție pentru a putea achita jumătate din sumă, restul urmând a le fi necesari la a doua operație, pese șase luni.  Orice ajutor, oricât de mic, le poate fi de folos!

_______________________________________________________

UPDATE:

Întrucât Mihaela nu are cont curent, locuiește în afara Timișoarei și nu dispune de internet pentru a-și verifica situația unui cont, am decis ca momentan să folosim unul din conturile mele, pentru a putea verifica mai ușor, prin internet banking, eventualele donații…

CONT:

RO 34 MILB 0000 0000 0023 9775 – LEI

RO  44 MILB 0000 0000 0023 9789 – EURO

Deschise la MILLENNIUM BANK

Specificație: DONAȚIE DAVID

Titular: BANU CARLA-MARIA

Contact: MIHAELA BUREAC tel. 0727.702.651

BANU CARLA-MARIA tel. 0766.478.085

Urmează ca în următoarele zile să revin și cu documente medicale scanate, care să ateste diagnosticul lui David.”

Putin cu putin se face mult

LATER EDIT:

Se pare ca operatia lui David care urma sa aiba loc in luna noiembrie a fost anulata.

Citez de pe blogul mazarichilor

“

Dr. Ahmed Hadidi, cel care urma să efectueze sesiunea de operații de la Szeged din luna noiembrie, a anunțat oficial că toate programările s-au anulat (din cauza unor probleme cu spitalul). Aproape 30 de familii cu copii bolnavi au rămas, din nou, într-o cumplită așteptare… Dr. Hadidi a promis că o parte dintre ei vor putea totuși fi operați în luna mai a anului viitor, în timpul unui simpozion internațional pe tema ”Hipospadias”, ce se va ține tot la Szeged (nu va avea timp, însă, pentru toți copiii). Din păcate, până atunci, agenda doctorului este plină chiar și în Germania (țara sa de rezidență, unde operează la tarife mult mai mari și totuși unii dintre părinți cu posibilități ar fi fost dispuși să meargă chiar și acolo pentru a-și opera copiii).

Nu știm dacă David poate aștepta încă 6 luni. Până la acea dată va avea, deja, 3 ani împliniți, iar pentru acești copii contează fiecare lună  în plus. Odată cu dezvoltarea și creșterea organelor genitale există neșansa ca orificiul de urinare, așa cum este el plasat (în cazul lui David – între gland și testicole), să se micșoreze tot mai mult, ducând la grave complicații renale (resorbția urinei în rinichi și blocarea sistemuluir renal).

Prin bunăvoința și ajutorul unei cititoare și prietenă (mulțumim frumos, Mihaela!), David va fi consultat în curând de un reputat medic urolog pentru a se decide dacă mai poate aștepta operația din luna mai sau trebuie intervenit chirurgical mai repede de acest termen. În paralel, trebuie obținută și confirmarea dacă David va fi sau nu inclus pe lista operațiilor din mai, din partea Dr. Hadidi.

În cazul nefericit în care se decide operarea de urgență a lui David, va trebui ca aceste intervenții să se facă în țară, unul din cei mai buni chirurgi din Timișoara estimând un număr de 6-7 operații la care David va fi supus, de-a lungul a câțiva ani. Ironia este că, deși Dr. Hadidi are un renume internațional și un procent de reușită a intervențiilor net superior altor medici, costurile acestor intervenții – indiferent dacă se vor efectua în spitale de stat (implicând ”șpaga” aferentă) sau în vreuna din clinicile private (implicând costurile de rigoare) vor ajunge cel puțin la suma necesară operării de către Dr. Hadidi.

În spitalele de stat nu există aparatura medicală necesară efecturării unor intervenții de asemenea precizie, rata de eșec a operației fiind foarte mare. În cele câteva clinici private de profil, costurile unei operații se ridică la minim 1000 euro/intervenție, la care se adugă tariful de cazare pentru copil și însoțitor (aprox. 150 euro/zi !!!), iar majoritatea medicilor sunt ”amatori” în efectuarea acestei operații. Faceți un calcul…

Totul este incert. Într-un fel sau altul, David va ajunge la bisturiu cât se poate de repede. Mihaela, mama sa, încă mai speră că cel care-l va vindeca pe David în două, maxim 3 intervenții, va fi – totuși – Dr. Hadidi, în care și-a pus atâta încredere de mai bine de 1 an.

David și familia sa rămân în așteptare. Se luptă în continuare să adune suma necesară operației. Acest ipotetic răgaz, până în mai, le mărește șansele de a întregi cei minim 6000 euro necesari. Dacă doriți, în continuare, să-i ajutați, o puteți face folosind datele bancare de mai jos (am actualizat cu un cont personal al Mihaelei).

La dorința Mihaelei, rog frumos persoanele care deja au donat pentru David să-mi trimită un mesaj prin care să-mi confirme dacă doresc returnarea sumelor oferite pentru operația anulată din noiembrie. Părinții lui David vă mulțumesc din suflet pentru ajutorul nesperat și speră ca ultimele evenimente să nu-i pună în postura de ”înșelători”.

În ceea ce mă privește, rog persoanele care au ajutat prin preluarea articolului anterior să actualizeze aceste informații.

Bătălia nu e deloc pierdută, chiar dacă părinții lui David sunt total descurajați în acest moment. Eu voi încerca în continuare să-i ajut, până cănd David va fi un copil normal și sănătos, ca și frățiorul lui!”

Sa nu ne pierdem speranta, ea trebuie sa existe oricat de mica ar fi!

De luni de cand s-a produs explozia la maternitatea Giulesti sunt devastata si aproape zilnic cu lacrimi in ochi.

Stiu ce inseamna sa ai un bebelus cu probleme…stiu ce inseamna aceasta neglijenta a medicilor din Romania…cu cat stres am stat si eu cat a stat Maria in spital…

Nici nu vreau sa imi imaginez prin ce trec acei parinti care si-au pierdut copiii in acea explozie…si cei care se roaga acum pentru cei care sunt internati la maternitatea Gr Alexandrescu.

Pe de-o parte stiu ce se afla in sufletul lor…le inteleg disperarea si durerea din suflet..pentru ca si noi am trecut prin ea.

Din pacate…sistemul sanitar din Romania este sub orice critica…Noi ne-am lovit de el de 2 ori: o data cand am fost sfatuita sa fac avort pentru ca nu voi duce sarcina pana la bun sfarsit si o data la sectia de prematuri de la Spitalul Louis Turcanu.

Nu vreau sa povestesc prin ce am trecut, nu vreau sa povestesc care este reactia unor asistente vis a vis de acele mamici pline de durere care se roaga pentru copiii lor…nu vreau s apovestesc cum am fost scoasa din salon dupa ce Maria a vomitat pe motiv ca nu am halat…Halat???acea carpa murdara pe care ne-o schimba o data pe saptamana? Cred ca hainele cu care eram imbracata atunci erau mult mai curate…

Toata lumea urla la noi, se comporta urat…ce sa vorbim de consiliere psihologica? Ne incurajam una pe cealalta..ne dadaeam sperante si ne bucuram sau plangeam impreuna de fiecare data cand copiii nostri faceau un efort sau dadeau inapoi..

Saloanele de mame arata sub orice critica..nu se schimba lenjeria decat daca colega de salon spune ca in patul eliberat a mai stat cineva…exista o singura baie cu un dus care curge non stop si un WC murdar (WC pe care mamicile il mentin cat de cat curat).

In saloane nu aveam voie sa tinem nimic pe noptiera…trebuia sa facem patul pentru ca altfel aveam parte de scandal…si bineinteles sa facem noi curatenie..

Daca le rogi ceva pe asistente esti tratata cu spatele (nu generalizez pentru ca sunt asistente dragute care te ajuta si iti explica)….

Un zambet si o incurajare din partea lor? Poate doar daca sunt “stimulate”….

Probabil conducerea nu stie care sunt dedesubturile acelei sectii…mamici care sufera si mamici care pierd copii…

Nu vreau sa vorbesc mai mult…dar sunt profund dezamagita de spitalele noastre..intri cu o afectiune..iesi cu alta sau nu mai iesi…

Dumnezeu sa ii intareasca pe acei parinti care sufera…desi stiu ca nimic nu le va alina durerea…dar macar sa se faca dreptate…

Ma voi ruga pentru cei 4 ingerasi si pentru celalalte suflete care se lupta sa traiasca.

De cand am ajuns acasa toate orele ii sunt dedicate micutei si nu prea apuc sa scriu mare lucru.

Am multe sa va povestesc dar le voi lua pe rand. Astazi, voi incepe cu nasterea..un moment unic si emotionant din viata oricarei femei…

Cum a descurs acea zi mult asteptata? ce sentimente si ce emotii m-au incercat? E atat de greu de redat in cuvinte dar..voi incerca sa va povestesc..

In dimineata zilei de 15 iunie, dupa o noapte in care am incercat sa dorm m-am trezit la 5.30. La 7 urma sa fiu la spital pentru internare si in jur de 8.30 eram programata pentru cezariana.

Nu aveam emotii…sau cel putin asa credeam. Am facut un dus, m-am imbracat, am verificat inca o data bagajul si am pornit spre spital.

Am ajuns in jurul orei 7.3. M-am prezentat la camera de garda si o doamna m-a preluat pentru internare.

Incepusem sa tremur de emotie. In timp ce eu ma schimbam de haine, dansa completa fisa de internare. Cosmin ma astepta pe hol.

Dupa asta, impreuna cu doamna am urcat spre saloane si sala de operatie. Cosmin inca era cu mine, dar eu nu il vedeam..emotiile deja erau prea puternice. Am ajuns langa sala de travaliu, ne-am intalnit si cu dr si aici a trebuit sa ma despart de el..nici n ne-am sarutat..am intrat teleghidata si m-am asezat timida pe un pat. Mai erau acolo 5 mamici care treceau prin durerile travaliului. Erau incurajate de cateva moase…

Dupa cateva momente vine dr la mine si imi spune” Permite-mi sa te conduc spre sala de nasteri”..imi tremurau picioarele.

M-am asezat pe pat..era o sala mare, cu multe aparate si erau foarte multe persoane in jurul meu. Fiecare facea ceva: o doamna imi lua tensiunea, un medic imi monta cateter. Vine si anestezista si dupa intrebarile legate de boli, alergii incepe procedura de anestezie. Un medic, imi tine capul la piept si ma roaga sa imi indoi spatele. La un  moment dat am simtit o presiune foarte puternica in spate si am simtit efectiv ca mi se fac rau. I-am spus dr ca ma simt ametita si m-a ajutat sa ma intind.

Din acel moment prin preajma mea era mare forfota: imi masurau tensiunea, doua asistente au venit sa imi monteze sonda urinara si la un moment dat nu mai imi simteam picioarele. Gata: eram amortita complet de la brau in jos.

Dr se pregatea de operatie iar eu incepusem sa spun ” Tatal nostru”. Mi-au pun un paravan in fata si simteam ca au inceput sa lucreze…nu am simtit efectiv durere, nici nu aveam cum pentru ca eram amortita, dar simteam ca ceva se intampla si simteam cum trageau ceva din mine.

Asteptam sa aud un tipat…dar nimic. M-am speriat si tensiunea mi-a crescut dar m-au linistit imediat si mi-au spus ca totul e bine…in final s-a auzit si acel tipat mult asteptat…fetita mea…s-a nascut puiul meu!

Inevitabil am inceput sa plang si sa ma uit peste cap cum o curatau..stiam ca va trebui sa plece dincolo la chirurgie..stiam ca nu o voi vedea..doamne cata durere!! Urla sufletul in mine dar ce puteam face? Vroiam sa le spun sa mi-o arate mai repede ca urma sa plece dar nu aveam putere..nu aveam putere decat sa plang si sa ma rog pentru ea.

Dupa ce au curatat-o si au aspirat-o dr a venit cu ea la mine si mi-a spus ca e fetita, are nota 8, 2390 gr si ca urmeaza sa plece…de aici nu mai conta nimic..doar ea sa fie bine…viata mea se putea opri pe acel pat..am adus-o pe lume, era cea mai mare dorinta a mea. Si am reusit!  Mi-as fi dat si viata pentru ea..

Dupa ce a plecat, am ramas cu un gol in suflet…si eu..si ea, sunt sigura.

Pentru mine nasterea a fost o experienta frumoasa in sensul ca am fost treaza si am vazut si simtit cum se naste aceasta minune…dar clipele pe care le-am trait dupa scoaterea din burtica vreau sa le uit…nu pot sa imi amintesc cu placere cum a fost trimisa la chirurgie si am fost despartite…nu pot sa imi amintesc cu placere zilele de chin prin care am trecut departe de ea..nu pot sa uit cum nu eram acolo sa ii alin durerea, sa ii spun ca o iubesc si sa fie puternica…Dar Dumnezeu asa a vrut..

La o ora de la operatie a venit si tati care s-a speriat ca eram foarte palida…mi-a adus un buchet cu 15 trandafiri superbi..nu o sa ii uit niciodata privirea cand m-a sarutat…devenim parinti!Ce sentiment frumos…unic…

Dlagi unchi si matusi,

Tati meu a publicat filmele cu mine in actiune la adlesa de mai jos. Va dolesc vizionale placuta!

http://www.youtube.com/user/mariasofiadorobantu

Desi tu esti inca in burtica, stiu ca ne auzi si ne simti.

Mami si tati iti spun LA MULTI ANI cu ocazia zilei copilului, sa fii sanatoasa, fericita si sa ai parte de o viata plina de soare.

Mami si tati te asteapta cu drag pe lume unde vei fi inconjurata de toata dragostea lor infinita!

La multi ani puiul nostru scump!

Au fost odata ca niciodata, ca de n-ar fi nu s-ar mai povesti, un rege si o regina care isi doreau foarte mult un copilas. Pentru ca si-l doreau atat de mult, intr-o zi de toamna veni la castel un vestitor care le aduse celor doi o veste minunata: peste exact 9 luni pline avea sa vina pe lume odorul pe care si-l doreau atat. Regele si regina primira cu mare bucurie vestea, il omenira cum se cuvine pe vestitor si dadura sfoara-n tara ca peste 9 luni vor tine un mare bal la castel, cu ocazia venirii pe lume a minunii din burtica.

Dar la putin timp de la acestea, o mare nenorocire se abatu peste rege si regina. O boala teribila veni peste regat, iar micuta fetita (caci fetita era, dupa cum isi dorise maritul rege) cazu bolnava chiar acolo, in burtica in care statea. O tristete ca aceasta nici ca mai cunoscuse regatul, iar cerul, care pana atunci fusese albastru si senin, de-odata se facu negru. Afland acestea, mii de vraci din tot regatul venira la palat, si toti, avand sufletul intunecat si inima impietrita, soptira la urechea celoi doi sa arunce copilul, sa-l abandoneze si astfel sa incerce sa readuca albastrul pe cerul innourat.

Dar cei doi nu au ascultat, si desi aveau multa durere si teama in suflet, au ridicat fruntile sus si au dat de veste ca ei nu vor arunca fetita, ci o vor pastra, o vor ingriji si o vor iubi, si ca numai bunul Dumnezeu o va putea lua de la ei. Vazand acestea, doi vraci din regatul alaturat hotarara sa-i sprijine pe cei doi si sa-i ajute sa-si vada visul cu ochii, iar regele si regina le multumira si ii laudara in tot regatul.

Drumul celor doi parinti devenise greu, anevoios, plin de temeri si de suferinta, dar asta nu facu decat sa-i aduca mai aproape unul de celalalt si de odorul lor bolnavior. Si oricate lovituri au primit, oricate necazuri au infruntat, mereu au stiut ca decizia lor a fost cea buna si cea dreapta, si chiar daca le este si le va fi foarte greu, ei nu vor abandona niciodata fructul dragostei lor, pe care-l asteapta cu sufletul la gura.

Dar suferinta regelui si a reginei nu trecu neobservata. Puzderie de nobili – regi si regine, printi si printese de peste mari si tari, priveau framantarea celor doi si se minunau. In mare taina, desi aveau si ei problemele lor, isi gasira timp sa se vorbeasca si sa se sfatuiasca cum sa faca, cum sa dreaga, sa sara in ajutorul micutei bolnavioare din burtica. Astfel, la ceas de seara, venira in regatul celor doi cu aur si mirodenii, stiind ca le vor fi de folos acestora. Iar regele si regina se bucurara, le multumira si si-i facura pe toti frati de cruce.

Si iac-asa, dragii mei, peste noapte, micuta Maria Sofia din burtica deveni fetita cu cei mai multi unchi si matusi din toata lumea!…

Am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea asa.
Va multumim tuturor si sa dea Dumnezeu ca binele pe care l-ati facut sa se intoarca inzecit copiilor vostri!

Ieri am intrat in saptamana 32…si ne pregatim cu pasi repezi de marea intalnire cu micuta noastra.

Am inceput incet incet sa ii cumparam hainute, creme, sambata i-am luat si pampersi:).

Frumoasa noastra are cel mai frumos carucior, tati l-a montat si el sta acum frumos in balcon asteptand sa o plimbe pe micuta noastra.

De saptamana trecuta am inceput sa mergem la cursuri de puericultura, marti am participat la un curs despre baita bebelusului si spre surprinderea mea tati a fost foarte interesat concluzionand ca el ii va face baie fetitei, eu doar il voi ajuta:).

Si ca sa continui cu laudele la adresa lui tati, sambata i-a luat fetitei lui de la Chicco perie pentru par. Tati asta…

Bun, si acum sa vorbim putin despre evolutia lui bebe. A mea e tot cumintica, ma loveste dar usor usor, pana acum nu m-a lovit prin ficati, prin coaste, nu m-am incovoiat nici o singura data de durere, este foarte gingasa!

Vineri mergem la control, sa vedem cat cantareste, din carti ar trebui sa aibe undeva la 1800 gr dar nu cred ca noi vom avea aceasta greutate. La 30 de saptamani si 3 zile aveam aproximativ 1300 grame, acum ar trebui sa aibe undeva la 1500-1600 grame.

Organele lui continua sa se maturizeze si elimina apa prin  vezica urinara. Se spune ca in aceasta perioada bebe si viseaza in timpul somnului, este un omulet in miniatura.

Daca s-ar naste acum, un copil sanatos ar avea mari sanse de supravieturire, tinut in incubator, dar la noi nu este cazul. Eu ma rog ca bebe sa mai stea macar 6 saptamani in burtica pentru ca are nevoie de putere sa treaca peste operatie.

In ceea ce o priveste pe mami…somnul de noapte a devenit un lux. Ma trezesc de nu stiu cate ori si ma fioesc si pe o parte, si pe cealalta…il invidiez pe tati ca el doarme tun. (asta cateodata:P). Dec ateva zile imi e greata din nou si nu prea pot sa mananc decat fructe si branzica…

Sunt curioasa daca s-a intors cu capul in jos, oricum avand in vedere ca nasc prin cezariana nu prea conteaza pozitia ei, important este sa stea acolo cumintica.

Cam atat despre aceasta saptamana, revenim cu poze si vesti calde vineri seara.

Asa arata bebe

Asa arata mami

Mamiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii, ai lamas in ulma cu evolutia bulticii tale! Eu ieli am implinit 30 de saptamani si tu nu ai mai sclis de la 28…asta-i tleaba mami?

Pana una alta, as doli sa il felicit pe tati pentlu ca e Zend Celtified Engineel

Povestea unei manute pierdute