Maria DorobantuSălu'mâna!

Am ezitat mult sa scriu despre acest subiect, despre locul unde am petrecut inca 3 saptamani dupa ce am fost externate de la chirurgie.

Ziua de 28 iunie, ziua mea, urma sa fie una foarte fericita, deoarece din punct de vedere chirurgical Maria era bine si puteam fi externate. Dar, datorita faptului ca ea nu avea reflexul de supt si deglutitie, am fost transferate, peste drum la sectia de prematuri a spitalului Louis Turcanu.

Bucuria de a-mi duce fetita in brate pana acolo a fost naruita de cum am intrat pe usa. Niste asistente cu fete acre, mi-au luat fetita din brate si au dus-o in salon. Am fost despartiti de micuta noastra fara sa ni se dea nici un detaliu..fara sa ni se spuna “o ducem sa o examinam etc etc”

Ni s-a explicat ca nu e voie sa o vedem, mama are voie doar la orele de masa, iar tata..doar prin bunavointa unor  asistente care probabil sunt si ele mamici si cunosc aceasta durere.

Centrul este format dintr-un etaj lung, impartit t in 2: intr-o parte sunt saloanele de mame, lactariu, si cabinetele doamnelor dr si in cealalta parte sunt saloanele bebelusilor si salonul de terapie intesinva.

La scurt timp, vine o rezidenta si imi cere niste date pentru fisa de internare a  Mariei. I le dau, tata este scos afara pe hol fara sa isi pupe fetita. Maria este cantarita si pusa in incubator in salonul de terapie intensiva.

Dupa completarea fisei sunt intrebata daca doresc sa ma internez, si am spus”bineinteles”.  O asistenta, cea care se ocupa de cazarea mamicilor, imi prezinta saloanele.

Cand am intrat in acel salon, am zis ca nu stiu cum sa fug mai repede..un aer inchis mi-a facut stomacul sa se intoarca pe dos.

Apoi, m-a condus spre lactariu…ce se intampla acolo? Mamele se mulg la fiecare 3 ore, nu in saloane, ci intr-o camera mizera, cu scaune cu 3 picioare si mese murdare  neacoperite.

Dupa aceasta “minunata prezentare’ , am iesit in curte si am plans 2 ore. L-am sunat pe Cosmin si i-am spus ca eu nu raman, ca sunt niste conditii mizere, e inuman si ca prefer sa vin la 3 ore dar sa dorm acasa.

Cum se poate, ca in acel loc in care nu vii cu placere sa fie conditii atat de inumane?

Totusi, am nimerit  intr-un salon cu 2 fete care erau curate, pastrau curatenia si in scurt timp mi-au devenit prietene bune.

La ora 3, m-am prezentat la lactariu, sa ma mulg.  Eu aveam putin lapte inca de la inceput, Maria manaca in jur de 50 ml, rar o acopeream, in rest primea completare lapte praf.

Cand am intrat acolo si am vazut cate mame eram….cred ca vreo 12-13 m-am mai calmat si am incercat sa aflu povestea fiecareia.

Maria a stat internata la sectia de terapie 3 zile…zile care mi s-au parut o vesnicie. Nu aveam voie langa ea mai mult de 1 minut. Fiecare mamica intra pe rand, si se uita neputincioasa un minut la bebe care era in incubator. Nu aveai voie sa il atingi…doar sa il privesti:(

Nu o sa uit, cum intr-una din cele 3 zile….Maria plangea. Si plangea….si eu stateam NEPUTNICIOASA in fata incubatorului si ma uitam cum COPILUL MEU PLANGE SI EU NU POT SA FAC NIMIC!!!

Progarmul meu era asa:

- ora 5.00 la spital

- ora 06.00 la bebe (cat a fost internata la terpaie intesiva nu veneam asa de dimineata).

- ora 06.30-08.00 nani la spital

- ora 09.00 eram la ea la papa

Dupa masa asta de obicei mergeam acasa sa fac un dus, si ma intorceam la spital unde stateam pana ajungea Cosmin de la servici. El mai venea si mai ieseam sa ne plimbam, bineinteles incadrandu-ne intre orele de masa ale Mariei.

Si programul se termina la 1 noaptea, dupa ultima masa a Mariei.

Incet incet, ma simteam acolo ca intr-0 mica familie. In sala de lactariu radeam si plangeam in acelasi timp…ne spuneam off-urile, ne incurajam una pe alta si ne bucuram cand una dintre noi pleca acasa si plangeam cand una dintre mamici isi pierdea copilul sau nimeni nu ii dadea sanse.

Intr-o dimineata, venind la spital, una dintre mamici ma intreaba:

- A ta este fetita operata?

- Da, zic eu…in acelasi timp mi s-au inmuitat picioarele si mi s-a taiat repsiratia. Oare avea sa imi spuna ceva rau???

- Este in salon cu fetita mea, mi-a spus

-Doamne..cata fericire!! Maria era dusa pe salon si eu aveam voie sa merg la ea si sa stau jumatate de ora in programul de masa.

Cand sunt dusi pe salon, mamele au voie sa se ocupe de copii, sa ii schimbe, sa ii hraneasca (daca bebe este hranit cu sonda, nu prea te lasa) si sa stea cu ei macar jumatatea aia de ora…

Unele asistente sunt mai dragute si te lasa mai mult timp, altele vin si te scot afara si iti spun ca A EXPIRAT TIMPUL! Nu conteaza daca bebe este mancat , schimbat, daca ai reusit sa iti faci treaba in cele 30 de minute…trebuia sa pleci.

Timpul pe care il petreceam cu Maria acolo era ca o gura de aer. Ii faceam poze si i le trimiteam prin MMS lui tati.

Intr-o zi, am intrebat asistenta daca poate tata sa intre sa o vada, macar la geam. Si mi-a spus sa o scot pe coridor…astea in conditiile in care aerul conditionat era pornit…si ea era scoasa din incubator. In spate se vad saloanele de bebei.

Dupa ce Maria a invatat sa suga o hraneam in incubator, in ciuda pozitiei incomode..in salon eram 6 fete si doar 2 scaune unde ne puteam aseza sa alimentam copiii.

Asa stateau unii langa altii:

In acest centru pana si femeia de servici urla la tine…

Intr-o zi, veneam de la toaleta si ea spala pe jos. Tin sa mentionez ca la 4 saloane de mame era o singura toaleta si un singur dus.

Vazand ca ea spala pe jos, am mers mai pe margine sa nu las urme pe gresie.

Eu: “Merg pe margine ca imi e si mila  sa calc la cat de frumoa luceste”. Si ii zambesc

Ea: pe un ton argatos “daca iti e mila de ce treci pe aici??”

Pai..pe unde sa merg?? sa zbor???

Intr-o seara, avand in vedere cam timoul alocat la bebe era de 30 de minute si mancand repede Maria a vomitat. Eu tocami iesiem din salon, eral la noi in salon si una dintre mame care ramasese la bebei ma suna si imi spune sa ma intorc ca Maria vomita. Eu, in disperarea mea de mama nu mi-am mai luat halatul si am intrat direct.

Nu bine ajung si o streg si intra pe usa o asistenta:

Ea: in momentul asta iesit afara!!! urland bineinteles…

Eu, pe un ton cu lacrimi in ochi: “dar a vomitat…”

Ea: “si noi pentru ce suntem aici????”

Imi venea sa ii spun ca sunt degeaba…dar m-am abtinut…si am iesit plangand si rugandu-l pe Dumnezeu sa ne ajute sa iesim odata.

Urmeaza si ultima parte.