Maria DorobantuSălu'mâna!

De cand am ajuns acasa toate orele ii sunt dedicate micutei si nu prea apuc sa scriu mare lucru.

Am multe sa va povestesc dar le voi lua pe rand. Astazi, voi incepe cu nasterea..un moment unic si emotionant din viata oricarei femei…

Cum a descurs acea zi mult asteptata? ce sentimente si ce emotii m-au incercat? E atat de greu de redat in cuvinte dar..voi incerca sa va povestesc..

In dimineata zilei de 15 iunie, dupa o noapte in care am incercat sa dorm m-am trezit la 5.30. La 7 urma sa fiu la spital pentru internare si in jur de 8.30 eram programata pentru cezariana.

Nu aveam emotii…sau cel putin asa credeam. Am facut un dus, m-am imbracat, am verificat inca o data bagajul si am pornit spre spital.

Am ajuns in jurul orei 7.3. M-am prezentat la camera de garda si o doamna m-a preluat pentru internare.

Incepusem sa tremur de emotie. In timp ce eu ma schimbam de haine, dansa completa fisa de internare. Cosmin ma astepta pe hol.

Dupa asta, impreuna cu doamna am urcat spre saloane si sala de operatie. Cosmin inca era cu mine, dar eu nu il vedeam..emotiile deja erau prea puternice. Am ajuns langa sala de travaliu, ne-am intalnit si cu dr si aici a trebuit sa ma despart de el..nici n ne-am sarutat..am intrat teleghidata si m-am asezat timida pe un pat. Mai erau acolo 5 mamici care treceau prin durerile travaliului. Erau incurajate de cateva moase…

Dupa cateva momente vine dr la mine si imi spune” Permite-mi sa te conduc spre sala de nasteri”..imi tremurau picioarele.

M-am asezat pe pat..era o sala mare, cu multe aparate si erau foarte multe persoane in jurul meu. Fiecare facea ceva: o doamna imi lua tensiunea, un medic imi monta cateter. Vine si anestezista si dupa intrebarile legate de boli, alergii incepe procedura de anestezie. Un medic, imi tine capul la piept si ma roaga sa imi indoi spatele. La un  moment dat am simtit o presiune foarte puternica in spate si am simtit efectiv ca mi se fac rau. I-am spus dr ca ma simt ametita si m-a ajutat sa ma intind.

Din acel moment prin preajma mea era mare forfota: imi masurau tensiunea, doua asistente au venit sa imi monteze sonda urinara si la un moment dat nu mai imi simteam picioarele. Gata: eram amortita complet de la brau in jos.

Dr se pregatea de operatie iar eu incepusem sa spun ” Tatal nostru”. Mi-au pun un paravan in fata si simteam ca au inceput sa lucreze…nu am simtit efectiv durere, nici nu aveam cum pentru ca eram amortita, dar simteam ca ceva se intampla si simteam cum trageau ceva din mine.

Asteptam sa aud un tipat…dar nimic. M-am speriat si tensiunea mi-a crescut dar m-au linistit imediat si mi-au spus ca totul e bine…in final s-a auzit si acel tipat mult asteptat…fetita mea…s-a nascut puiul meu!

Inevitabil am inceput sa plang si sa ma uit peste cap cum o curatau..stiam ca va trebui sa plece dincolo la chirurgie..stiam ca nu o voi vedea..doamne cata durere!! Urla sufletul in mine dar ce puteam face? Vroiam sa le spun sa mi-o arate mai repede ca urma sa plece dar nu aveam putere..nu aveam putere decat sa plang si sa ma rog pentru ea.

Dupa ce au curatat-o si au aspirat-o dr a venit cu ea la mine si mi-a spus ca e fetita, are nota 8, 2390 gr si ca urmeaza sa plece…de aici nu mai conta nimic..doar ea sa fie bine…viata mea se putea opri pe acel pat..am adus-o pe lume, era cea mai mare dorinta a mea. Si am reusit!  Mi-as fi dat si viata pentru ea..

Dupa ce a plecat, am ramas cu un gol in suflet…si eu..si ea, sunt sigura.

Pentru mine nasterea a fost o experienta frumoasa in sensul ca am fost treaza si am vazut si simtit cum se naste aceasta minune…dar clipele pe care le-am trait dupa scoaterea din burtica vreau sa le uit…nu pot sa imi amintesc cu placere cum a fost trimisa la chirurgie si am fost despartite…nu pot sa imi amintesc cu placere zilele de chin prin care am trecut departe de ea..nu pot sa uit cum nu eram acolo sa ii alin durerea, sa ii spun ca o iubesc si sa fie puternica…Dar Dumnezeu asa a vrut..

La o ora de la operatie a venit si tati care s-a speriat ca eram foarte palida…mi-a adus un buchet cu 15 trandafiri superbi..nu o sa ii uit niciodata privirea cand m-a sarutat…devenim parinti!Ce sentiment frumos…unic…